Incercand sa parafrazez un bun prieten care are o melodie misto rau si care are un vers care zice cam asa: "am un singur loc in care imi place sa stau",as zice ca si noi avem un singur loc in care ne place sa stam, la Olimpiade.. :)
Imi amintesc ca prin 2005 am auzit pentru prima data de Olimpiadele Comunicarii.Mi-a suras ideea foarte tare si am inceput sa ma documentez.Cochetasem eu cu PR-ul si meseria asta parea sa fie exact ce aveam eu nevoie.
Am aflat ca nu puteam participa eu de una singura si ca mai trebuia sa fiu si inscrisa la facultate sau macar la un master.
Am luat-o incet atunci.Mi-am terminat scoala si am ajuns si la facultate cu un singur gand : o sa merg la Olimpiade !
Am alaturi de mine 4 colegi care mi-au devenit si prieteni.Suntem firi diferite, fiecare cu nebuniile ei/lui, fiecare cu vise, fiecare cu dorinte. La prima vedere s-ar spune ca nu avem prea multe in comun dar treptat, treptat am descoperit ca prima vedere nu conteaza asa de mult.Prima vedere si prima impresie.
Ne uneste o dorinta mare de tot : sa mergem mai departe la Olimpiade. Vrem sa demonstram ca putem, ca ne place, ca ne jucam serios.
Stim ca vom avea concurenta.Stim ca toti cei care vor merge alaturi de noi in aceasta competitie sunt buni si ca au potential.Stim si ca exista fair-play si credem in el.
Mai presus de faptul ca Olimpiadele sunt o competitie de studiu, de invatare, de cunoastere sunt o competitie de oameni printre oameni.O competitie in care iti bate inima tare, tare de tot, de cand citesti pentru prima data tema preselectiei si pana cand se termina totul.
Nu credem ca exista invinsi aici.Credem ca de la inceput si pana la sfarsit toti sunt invingatori.